Soricel...mai stii Panza de paianjen?? I am deschis iarasi filele acelea pline de inteles si...ghici de ce? mi am amintit de iubirea aceea, de caietele si scrisorile fara sens, dar cu atata inteles, de
lacrimile personajelor si de ....mareeeeeeee!!!!
M am regasit din nou in personajul Diana- o pisica mare! In povestea ei, in ganduri, in vorbe, in lacrimi, in fericirea ei- in tot!!
Poveste fara final a 2 tineri-o poveste fara eroi, fara dragoste.
"Pe vremea cand imi veneau de la Mangalia destainuirile ei cam smintite, asteptam infrigurata acest sfarsit fericit, ca in filmele in care de la inceput stii ca totul se va termina bine numai fiindca eroina e Lilian Harvey, bunaoara. As fi vrut sa imping zilele repede una dupa alta, cum intorci foile unei carti, ca sa ajung mai repde la ultima fila, acolo unde Diana, cu parul mai zburlit ca de obicei si mai roscat, cu ochii mai verzi, cu genele mai rasucite, cu dintii mai sclipitori, incandescenta....."
"nu stiu ce i-o fi spus profesoarei: i-a zambit rasfata, apoi a ras cu toata gura. Cand o vezi pe Diana te farmeca surasul ei, stralucirea dintilor ei neobisnuit de albi ifi fura ochii."
O poveste incantatoare, care fara sa vrei te poarta pe urme uitate...afisand acelasi zambet prea trist. Mai poti spune decat sometimes in life..., si atunci iti amintesti ca nu esti fiinta de hartie, ci omul creat doar de realitate. Atunci iarasi iti apare surasul acela melancolic si te gandesti cat de mic esti in tot universul, si cat de neinsemnata e povestea ta in comparatie cu problemele lumii intregi. Atunci simti nevoia sa zbori si sa realizezi cat de unic si special ai fi daca ai putea face un asemenea salt pe deasupra lui, pe deasupra lumii. Daca ai putea zbura spoindu-i pe toti cei de jos cu iubirea ta, sacrificandu-te si totodata calmandu-te.
P.S. Mai sunt multe de spus despre acest roman de Cella Serghi. Voi continua...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu